Streptococcus pyogenes
Cat timp a trecut...imi era dor sa ma documentez si sa va informez si pe voi in legatura cu "chestii" ce pot aparea in viata copiilor nostri si implicit a noastra. Titlul care face subiectul postarii mele de azi este unul dintre aceste "chestii" cu care familia mea recent s-a intalnit.
Pe la inceputul lunii iunie fetitei mele i-au aparut pe picioare mai multe bubite, care semanau mai degraba cu o reactie alergica sau, mai apoi, cu urticarie. Pe langa acestea a inceput sa aiba o sensibilitate nazala aparte (ii sangera nasul putin de fiecare data cand il curata). Acest tablou clinic a fost caracterizat de catre mai multi medici ca nefiind de speriat sau periculos si i s-a prescris tratament medicamentos antihistaminic (gen Aerius) si niste vitamine. Dupa 2 saptamani de la aparitia acestui tablou trebuie sa mentionez ca bubitele s-au extins, iar una dintre ele s-a transformat in bubita purulenta, motiv pentru care am revenit la medic si am hotarat sa ii facem un exudat nazal, dar nu pentru ca exista din partea medicului un motiv de ingrijorare legat de bubite, ci legat de faptul ca exista in continuare si sensibilitatea nazala de care am amintit mai sus. Au venit rezultatele si...a reiesit faptul ca are prezent acest tip de streptoccoc in nas in colonii numeroase. Deoarece nu mai auzisem pana atunci despre el si pentru ca am observat ca medicul a tratat situatia parca prea serios, am inceput sa ma documentez pe marginea acestui subiect, iar rezultatul se regaseste mai jos. Va doresc lectura usoara si multa sanatate voua si puiutilor vostri!
Streptococii apartin familiei Streptococcaceae, sunt coci sferici, Gram-pozitivi, care formeaza perechi sau lanturi in cursul diviziunii celulare.
Clasificarea membrilor familiei Streptococcaceae a suferit numeroase si repetate remanieri in special dupa aplicarea metodelor de biologie moleculara, iar in momentul de fata se utilizeaza 2 criterii de clasificare: aspectul hemolizei pe geloza sange si clasificarea antigenica Lancefield.
Dupa aspectul hemolizei pe geloza sange, streptococii se clasifica in urmatoarele categorii: streptococi β-hemolitici, streptococi α-hemolitici, streptococi α’ si streptococi nehemolitici.
Clasificarea antigenica a fost introdusa de Rebecca Lancefield (1933) si are drept criteriu de clasificare prezenta polizaharidului C in peretele celular. Acest polizaharid este un antigen cu specificitate de grup fiind prezent la toate grupele de streptococi cu exceptia grupei D la care este inlocuit cu acid glicerol-teichoic.
Streptococcus pyogenes este singura specie a grupului Lancefield A. Cei mai multi streptococi care contin antigenul de grup A sunt streptococi piogeni beta-hemolitici care au ca habitat organismul uman. Starea de portaj nazo-faringian este prezenta la 10-30% din oameni. Streptococul piogen este principalul patogen uman asociat cu invazia locala sau sistemica si cu dezordini imunologice poststreptococice. A fost izolat ca agent etiologic al unor afectiuni grave:
- infectii respiratorii: faringite, angine
- infectii tegumentare: erizipel, impetigo
- infectii ale tesuturilor moi: fasceite necrozante, celulite
- febra puerperala
- scarlatina
- sindrom de soc toxic
- complicatii supurative prin popagarea infectiei
- complicatii non-supurative: febra reumatica, glomerulonefrita acuta, coree, eritem nodos
Polizaharidul C prezent in structura peretelui multor streptococi, induce aparitia anticorpilor implicati in reactii imunologice incrucisate fata de tesutul conjunctiv si glicoproteinele cardiace.
Proteina M reprezinta cel mai important factor antigenic si de patogenitate pentru streptococul beta-hemolitic din grupul A. Are specificitate de tip. Deoarece sunt aproximativ 100 tipuri de proteina M, o persoana poate face infectii repetate cu S. pyogen de grup A de diferite tipuri. Proteina M a fost identificata si la streptococi din grupul G.
S-a dovedit experimental ca atunci cand proteina M este prezenta, streptococii sunt virulenti. Proteina M impiedica interactiunea bacteriei cu celulele fagocitare facandu-i pe streptococi capabili sa reziste fagocitarii de catre leucocitele polimorfonucleare.
Se pare ca proteina M si probabil si alte antigene streptococice au un rol important in patogeneza febrei reumatice (reumatismului articular acut). Domeniile antigenice conservate din proteinele de clasa M (in special clasa I) reactioneaza incrucisat cu muschiul cardiac uman.
Rezistenta impotriva infectiei streptococice are specificitate de tip. lmunitatea fata de infectia cu streptococi de grup A este legata de prezenta anticorpilor specifici anti-proteina M.
In cazul infectiei streptococice care duce la scarlatina imunitatea dupa boala este durabila, mentinandu-se eventual pentru toata viata. Aceste persoane nu mai fac scarlatina dar pot prezenta angine cu streptococi avand diferite serotipuri de proteine M, streptococi producatori de eritrotoxina care reprezinta sursa de infectie pentru cei din jur. In cursul infectiilor streptococice apar anticorpi anti-streptolizina O, identificati prin teste serologice (reactia ASLO). Titrul anticorpilor poate fi util in diagnosticarea bolilor poststreptococice.
Streptococii sunt potential implicati intr-o mare varietate de boli. In principal, patogenitatea lor se datoreaza multiplicarii si capacitatii de invazivitate.
Proprietatile biologice ale microorganismelor infectante, natura raspunsului gazdei si poarta de intrare a infectiei au o mare influenta asupra tabloului patologic. Infectiile streptococice ar putea fi grupate astfel:
Boli invazive datorate streptococilor piogeni
Erizipelul, apare atunci cand poarta de intrare este reprezentata de tegument, este o dermo-epidermita edematoasa insotita de febra si stare toxica. Are evolutie favorabila sub tratament cu penicilina si evolutie grava in lipsa tratamentului.
Febra puerperala, se dezvolta in cazul unei infectii streptococice intrauterine.
Sepsisul streptococic, este o infectie iatrogena cu evolutie extrem de grava, frecvent cu evolutie mortala.
Boli localizate
Faringita streptococica, cea mai obisnuita infectie datorata streptococilor beta-hemolitici. Extinderea la nivel amigdalian si eventual la nivelul altor structuri poarta numele de angina streptococica.
Boala se manifesta cu durere in gat, rinofaringita, amigdalita rosie si purulenta, ganglioni limfatici cervicali mariti si durerosi, febra mare. Exista (in special la copiii mici) tendinta extinderii infectiei catre urechea mijlocie, mastoida si meninge. De mentionat ca 20% din infectii sunt asimptomatice.
Scarlatina daca streptococii sunt lizogenizati, produc toxina eritrogena si daca pacientul nu are imunitate antitoxica apare eruptia caracteristica din scarlatina.
Pneumonia datorata streptococilor beta-hemolitici este rapid progresiva si severa, de obicei apare ca o complicatie in urma unei infectii virale (de exemplu gripa sau pojar).
Impetigo streptococic reprezinta o infectie locala a straturilor superficiale ale pielii, in special la copii. Se mai cunoaste si sub denumirea de „bube dulci”. Este foarte contagioasa, apare mai ales la copii sub 5 ani sub forma unor vezicule care devin pustule si apoi se acopera cu cruste. Localizarea leziunilor este cu precadere pe fata si extremitati unde persista timp indelungat in lipsa unui tratament adecvat.
Endocardita infectioasa
Poate evolua acut sau subacut. In cazul endocarditei acute, in cursul bacteriemiei streptococii pot coloniza valvele cardiace normale sau lezate anterior. Distrugerea rapida a valvelor conduce frecvent la un deznodamant fatal in zile sau saptamani, in lipsa tratamentului antibiotic corespunzator si uneori a protezarii valvulare. Endocardita subacuta implica mai frecvent valvele anormale (malformatii congenitale, leziuni reumatice sau aterosclerotice).
Bolile poststreptococice
Dupa o infectie acuta cu streptococi beta-hemolitici de grup A urmeaza o perioada de latenta de circa 1-4 saptamani, dupa care se pot dezvolta bolile poststreptococice: reumatismul articular acut (RAA), glomerulonefrita acuta poststreptococica (GNA), coreea Sydenham, eritemul nodos, afectiuni care se datoreaza sensibilizarii la antigene streptococice si aparitiei de autoantigene.
Diagnosticul de laborator este in mod uzual bacteriologic, pri cultivarea si identificarea pe baza caracterelor morfologice, de cultura, biochimice si antigenice a microorganismelor din coloniile izolate sau evidentierea prin metode imunocromatografice a ag. Streptococcus pyogenes.
Diagnosticul serologic este util atunci cand se presupune aparitia unei stari de hipersensibilitate si pentru diagnosticul pozitiv al RAA sau al GNA. In ambele cazuri criteriile de diagnostic sunt mult mai complexe, dar includ si dovedirea prin metode de laborator a unei infectii streptococice in antecedente. Metoda cea mai bine standardizata este dozarea anticorpilor antistreptolizina O (ASLO) prin metode fotometrice. Pentru zona noastra geografica se accepta ca normal maxim 200 UI ASLO.
