Copiii si cosmarurile nocturne

 

Si pentru ca v-am relatat de la inceput o intamplare adevarata ce a condus la nasterea acestui blog, pentru ca subiectele alese de mine fac parte din experienta mea de mama (experiente de care "m-am lovit" la un moment dat) va spun ca subiectul ales astazi spre elucidare are legatura cu una dintre experientele de viata ale fiicei mele - cosmarurile nocturne.

 

De cand o am pe Andra ni s-a intamplat in mai multe randuri, de-a lungul anilor, ca ea sa se trezeasca in miez de noapte fie plangand, fie chiar tipand dupa noi, fie tremurand atat de tare (asta s-a intamplat acum o saptamana) incat eu am intrat in panica, nu mai stiam ce sa fac ca sa ii alin frica, si am apelat la ajutorul sotului meu, care a aprins becul, a luat-o in brate (suportul patern e extraordinar si el) si a reusit sa o trezeasca (ea era inca in acel vis nebun, care nu ar trebui sa supere mintile acestea mici si minunate).

 

Ei bine,, niciodata pana saptamana trecuta, nu mi-am pus cu destula seriozitate intrebarea "de ce au copii experiente nocturne atat de negative incat sa ii faca sa planga, tipe, trezeasca etc.?". Intotdeauna am crezut ca ele apar fie din cauza unui desen animat in care se vorbeste urat sau se intampla actiuni indezirabile pentru varsta ei (care mie "imi scapa"), fie din cauza ca se culca suparata (nu intotdeauna, trebuie sa recunosc, se pune la somn senina, cateodata exista o mica cearta inainte de somn) sau pentru ca peste zi a intampinat situatii cu care nu s-a simtit comfortabil.

 

Se pare ca temerile nocturne si cosmarurile sunt extrem de comune in timpul copilariei, mai ales in perioada prescolara. S-a teoretizat ca sunt parte normala a dezvoltarii, pe masura ce imaginatia copiilor se dezvolta si acestia incep sa inteleaga ca exista lucruri in aceasta lume care exista si care ii pot rani (fizic sau psihic). Cateodata acest tip de experiente nocturne sunt rezultatul unei experiente infricosatoare pentru copil (si aici exemplele sunt numeroase - de la a-i fi frica de un caine mare pana la a experimenta un accident de masina, spre exemplu), insa alte ori par ca apar fara un motiv anume. De fapt, absolut orice experienta care trezeste emotii negative il poate face sa ii fie frica sau sa se simta anxios. Mai mult decat atat, in functie de dezvoltarea stagiala pe trepte de varsta, copiii au frici de naturi diferite. Copiilor de varsta frageda le este frica de monstri sau orice alt fel de creaturi imaginare, in timp ce copiilor de o varsta mai mare de le este frica de o amenintare reala care le poate face rau, cum ar fi un hot.

 

Ei bine, unii dintre copii invata, folosindu-se de aceste temeri, frici (cum vrem sa le numim), sa gaseasca o modalitate de a prelungi cat mai mult momentul de seara de a pune in pat la culcare.

 Ce putem face atunci cand copilul ne spune ca ii este frica sa mearga la somn?

1. Sa ascultam si sa intelegem - este foarte important sa incercam sa intelegem temerile / fricile (nu e cazul sa i le anulam din start sau sa glumim pe seama lor)

2. Sa reconfirmam ideea de securitate - doar noi suntem cei care ii putem convinge ca alaturi de noi sunt in siguranta

3. Sa ii invatam sa aplice tehnici de coping - asta se traduce prin a-l invata pe cel mic sa raspunda si altfel la aceste temeri - sa fie curajos sau sa se gandeasca doar la lucruri pozitive. Mai multe decat atat este bine sa le povestim din experientele proprii in care am avut temeri / frici si cum am trecut peste ele.

4. Sa ne distram pe intuneric - sa ne jucam cu lanternele (cu siguranta mai sunt si alte exemple)

5. Sa ne folosim imaginatia si sa fim creativi - o jucarie de plus sau orice alta jucarie pe care copilul o adora poate fi folosita ca si "instrument" pentru a face copilul sa se simta securizat

6. Lampa de veghe - poate fi folosita cu succes atata vreme cat nu il impiedica pe copil sa adoarma sau lumina provenita din afara camerei lui (ii putem lasa usa deschisa ca sa nu se simta singur)

7. Sa evitam orice material vizual care ar putea sa ii sporeasca temerile / fricile

8. Sa ii crestem copilului increderea in sine

9. Sa stabilim limite - nu ne dorim ca el sa se foloseasca de aceste temeri pentru a reusi sa ajunga sa doarma cu noi sau sa planga cand vine ora de culcare ca ii este frica (eu o intreb pe Andra de fiecare data cand se foloseste de plans pentru a obtine ceva "te doare ceva?"; raspunsul sau este totdeauna "nu"; apoi urmeaza intrebarea mea "si atunci ce motiv ai sa plangi?")

 

Acestea sunt doar cateva din multitudinea de exemple demne de urmat pentru a ne ajuta (pe noi si pe copilul nostru) sa aiba o noapte si un somn linistit.

Importanta somnului in viata copiilor nostri 

 

De cand o am pe Andra mi s-a spus de foarte multe ori ca sunt fie tipicara, fie exagerata in ceea ce priveste regulile dupa care o educ, fie prea rigida etc. Poate ca exista cate un pic de adevar in fiecare dintre sintagmele care mi s-au adresat la un moment dat.

 

Unul dintre aspectele care m-au interesat intotdeauna, din viata fetei mele, este somnul - am fost, asa cum mi s-a spus, tipicara, exagerata etc. Ei bine, eu am simtit ca e extrem de important ca ea sa aiba un program regulat si strict in ceea ce priveste somnul, pentru a se dezvolta frumos si armonios (si eu dorm cat de mult pot, este ca un hobby pentru mine). Chiar si atunci cand lucram excesiv de mult, iar timpul meu pentru orice alt tip de activitati era mult prea limitat, am considerat ca este extrem de important sa imi desfasor aceste activitati dupa programul de somn al fiicei mele. Iar azi mi-am adus aminte de cat de mult accent am pus pe acest aspect, si asa a luat nastere subiectul acestei noi postari.

 

Aparent cele mai importante cerinte pentru o crestere si dezvoltare armonioasa ale copiilor nostri sunt: dragoste, protectie si suport din partea parintilor, o alimentatie adecvata si un somn adecvat. Oare de ce si somnul? Pai pentru ca in timpul copilariei petrecem aproximativ 40% din timp dormind.

 

Cercetarile in domeniu au aratat ca acei copii care nu au un somn regulat pana la varsta de 3 ani dau dovada de hiperactivitate, impulsivitate in activitatile cognitive pe care le desfasoara, iar in unele cazuri performanta cognitiva a acestora scade. Mai mult decat atat exista situatii in care apar deficiente in relationarea cu ceilalti.

 

In cazurile in care copiii nu au parte de un somn bun (cantitativ si calitativ) ne intalnim cu: insomnii, cosmaruri, somnambulism, sforait, narcolepsie (somnolenta excesiva in timpul zilei ), vorbit in somn, apnee (intrerupere temporara a respiratiei).

 

Ce inseamna un somn bun pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor nostri?

 

Teoreticienii acestui subiect spun ca, pentru un nou-nascut, somnul bun se traduce in 11 - 18 ore de somn pe zi, pentru copiii cu varsta de pana la 1 an acesta se traduce in 14 - 15 ore de somn pe zi. Pentru aceia care se gasesc in categoria 1 - 3 ani este de dorit ca somnul sa fie de 12 - 14 ore pe zi. Prescolarii au nevoie de 11 - 13 ore de somn pentru a creste sanatos, iar copiii de scoala au nevoie de 10 - 11 ore de somn pe zi.

 

Cum reusim sa le facem un obicei din a dormi "sanatos"?

 

Atunci cand vorbim despre noi-nascuti este important ca mediul sa fie unul linistit, iar locul de somn comfortabil. De asemenea e de dorit sa punem copilul pe spate in timpul somnului. Totodata, pentru a-i forma un obicei sanatos este important ca atunci cand vine seara sa reducem din zgomot, lumini, activitati astfel incat bebelusul sa invete sa asocieze mediul cu somnul. Nu trebuie sa punem bebelusul in pat atunci cand e deja adormit, ci este de dorit sa il punem inainte de a adormi, pentru a-si forma reflexul de a merge la culcare.

 

Indiferent de rutina pe care o alegem inainte de a ne pune copilul la culcare, nu uitati sa va stabiliti impreuna cu el o astfel de rutina - eu cu Andra avem rutina noastra: un bol de cereale cu lapte, dus / baie, un episod de desene animate / o poveste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Prietenii imaginari ai copilariei

Prietenii imaginari reprezinta un fenomen psiho-social in care o prietenie sau un alt tip de interrelationare are loc in imaginatia individului, mai degraba decat in realitatea fizica. Cu toate ca pot parea foarte reali creatorilor sai, copiii inteleg de cele mai multe ori ca acesti prieteni imaginari nu sunt adevarati.

 

Prietenii imaginari apar de cele mai multe ori in copilarie, uneori in adolescenta si foarte rar in viata de adult. Acestia pot fi oameni sau diferite caractere create in mintea celui care interactioneaza cu ei. Ei bine, s-a demonstrat ca prietenii imaginari sunt o parte absolut normala a copilariei. Copiii care au un astfel de prieten il pot descrie cu de-amanuntul, atat fizic, cat si comportamental.

 

De asemenea exista diferente majore intre prietenul imaginar comun, pe care multi copii il creeaza, si companionii imaginari ce apar in dereglarile de personalitate. De cele mai multe ori, atunci cand exista o dereglare de ordin psihologic,  si un prieten imaginar este prezent, creatorul sau considera ca "el" este real si nu poate face diferenta intre real si imaginar.

S-a teoretizat pe marginea acestui subiect faptul ca acei copii cu prieteni imaginari pot dezvolta aptitudini de limbaj si pot retine cunostinte mai repede decat aceia fara un prieten imaginar, aspectele acestea putand rezulta din faptul ca acei copii cu prieteni imaginari au parte de mai multa practica lingvistica decat ceilalti, rezultata de pe urma "conversatiilor" avute cu prietenii imaginari. Totodata s-a demonstrat ca 65% dintre copiii cu varsta de 7 ani au spus ca au avut un prieten imaginar la un moment dat in viata lor.

 

Cum e de dorit sa raspundem in ceea ce priveste prietenul imaginar al copilului nostru?

 

Daca copilul tau are un prieten imaginar, relaxeaza-te si bucura-te de intreaga experienta. Pune intrebari ca sa afli mai multe despre acest prieten deoarece exista posibilitatea sa afli cate ceva despre interesele actuale ale copilului tau, sau despre dorinte pe care le are, poate chiar despre anumite frici sau ingrijorari care il apasa.

 

Cu toate acestea, atunci cand copilul are tendinta de a da vina pe prietenul sau pentru anumite actiuni care tie nu iti plac sau nu ti se par adecvate, ii poti replica ca prietenul sau nu e prezent, prin urmare el este responsabil pentru acele actiuni.

 

Nu in ultimul rand, daca iti face placere, joaca-te si tu cu ei, dar ai grija sa nu ii iei suveranitatea copilului tau in relatie. Prietenul imaginar ii apartine lui, este o exprimare unica si magica a imaginatiei copilului tau, asa ca lasa-l pe el in continuare sa fie "seful".

 

 

 

Intamplare adevarata

 

Saptamana trecuta am primit un telefon alarmant din partea unei mamici de a unei colege de-ale fetei mele de la gradinita. Fata mea are aproape 5 ani si este in grupa mare la o gradinita cu program prelungit, ceea ce inseamna ca in fiecare zi petrece undeva la 6 ore active impreuna cu alti copii.

 

Acest telefon a avut-o ca si subiect pe Eretisa - doamna ma sunase sa ma intrebe daca Eretisa exista cu adevarat, intrucat fata ei plange de ceva timp pentru ca mamica ei nu este de accord sa o lase sa mearga in toiul noptii cu fata mea la Eretisa.

 

Ei bine, va marturisesc ca Eretisa nu este adevarata, asta i-am spus si doamnei, ci este prietena imaginara a copilului meu de mai bine de 2 ani. Este prezenta sau mai putin prezenta in vietile noastre, ale celor apropiati fetei mele, insa nu dispare niciodata.

 

Am rugat-o pe aceasta doamna sa fie subtila in ceea ce priveste acest aspect atunci cand isi va lamuri fata ca, de fapt, nimeni dintre noi, in afara de Andra (fata mea), nu poate merge si nu o poate vedea pe Eretisa.

 

Dupa terminarea apelului am inceput sa imi pun serioase semne de intrebare legate de existenta si persistenta acestei prietene imaginare in viata fetei mele, deoarece era clar ca se poate extinde si la copiii din jurul ei. Iar aceasta intamplare adevarata m-a condus, in ziua ce a urmat, la un research aprofundat pe subiectul "existenta prietenilor imaginari in copilarie".

 

Mai apoi, dupa ce am aflat cat de mult s-a putut despre acest subiect, mi-am dat seama ca in situatia mea s-au aflat, se afla sau se vor afla multi alti parinti cu copii a caror varsta poate varia de la 2 ani pana spre pubertate, adolescenta etc. Asa ca am hotarat sa imi fac un blog de parenting pentru toti acei parinti, si nu numai, despre subiecte reale din vietile copiilor nostri si ale noastre implicit.